Mergi la conţinutul principal

Marea lâncezeală

După o pauză de câteva luni, motivată de blocarea finanţării, "Tancrad" a început lucrările de pe Calea Călăraşilor şi Şos. Buzăului cu o altă pauză, la doar câteva zile după ce s-a anunţat oficial că nu mai există nicio problemă cu banii şi că şantierul se poate derula normal. Atenţie! Este vorba despre perioada de dinainte de caniculă! Primarul Aurel Simionescu a ieşit public, pe 18 iunie, cu informaţia că, în sfârşit, s-a rezolvat problema cu Ordonanţa nr. 28 din 2013, care intrase într-un impas din cauza unor chestiuni birocratice, şi că s-au semnat contractele de finanţare pe 2015, pentru cele două proiecte existente la nivelul municipiului: turnarea de covor asfaltic pe Şos. Buzăului şi turnarea de covor asfaltic şi realizarea a trei sensuri giratorii, pe Calea Călăraşilor, între Barieră şi Şoseaua de Centură. "Sper ca săptămâna viitoare să se poată începe lucrările pentru că acum nu mai au niciun motiv să nu o facă. (...) Mi-aş dori ca lucrările să fie executate simultam pe ambele căi de acces în oraş, dar din sensuri opuse", spunea primarul Simionescu, pe 18 iunie. Înţelegem că edilul-şef se temea la vremea respectivă ca nu cumva, dintr-un exces de zel, constructorul să nu dea buzna cu zeci de utilaje pe cele două artere rutiere, aşa încât să sufoce traficul auto. După cum stă treaba în prezent la faţa locului, nu e cazul să ne impacientăm. Traficul e afectat, într-adevăr, dar nu de prezenţa masivă a drumarilor, ci de gropile tot mai mari de pe porţiunile ce ar fi trebuit să intre în lucru.
De pe 18 iunie până acum, constructorul - mereu acelaşi "Tancrad" Galaţi -, a raşchetat asfaltul pe o porţiune din Calea Călăraşilor, apoi şi-a luat utilajele şi a dispărut din peisaj. Doar pe Şos. Buzăului se lucrează, într-un ritm destul de relaxat, pe tronsonul cuprins între Str. Chişinău şi Str. Sebeşului.
La cum stau lucrurile în prezent pe şantier, este puţin probabil ca termenele de execuţie să fie respectate. Concret, pe Şos. Buzăului, lucrarea, adică schimbarea covorului asfaltic de la intersecţia cu Str. Chişinău până la Bariera Călăraşilor, ar trebui să fie gata până pe 22 septembrie. Pe Calea Călăraşilor, termenul final de execuţie este 7 octombrie, timp în care "Tancrad" trebuie să schimbe covorul asfaltic de la Bariera Călăraşi până la Şoseaua de Centură şi să realizeze trei sensuri giratorii, în dreptul Liceului de Construcţii, la intersecţia de la Kaufland şi la intersecţia cu Centura.
Lipsa de activitate de pe cele două străzi de o importanţă vitală în fluidizarea traficului auto este privită cu nemulţumire, evident, de şoferii care circulă zilnic pe acolo şi îşi distrug maşinile. "La cum se mişcă ăştia, nici până la anul pe vremea asta nu mai scăpăm de gropi. Nu înţeleg de ce nu lucrează acum, cât e vară şi e timpul bun. Iar vor să facă la fel ca anul trecut, când s-au apucat de asfaltat prin noiembrie, exact la prima ninsoare?!", ne-a spus un şofer de taxi care, prin natura meseriei, trece în fiecare zi, atât pe Calea Călăraşilor, cât şi pe Şos. Buzăului.

Primăria trimite notificări, dar nu prea e băgată în seamă

Primăria se declară, la rândul ei, nemulţumită de felul cum se mişcă lucrurile pe şantier, dar spune că nu are cum să-l determine pe constructor să lucreze mai repede. "Am trimis o notificare către firma «Tancrad», solicitându-le să mărească ritmul lucrărilor, astfel încât să se respecte graficul de execuţie prevăzut în contract. Termenul de execuţie e fix: indiferent de condiţii atmosferice, lucrările trebuie să se finalizeze la un an de la semnarea contractului. Pentru Calea Călăraşilor, s-a semnat pe 7 octombrie 2014, pentru Şoseaua Buzăului pe 22 septembrie 2014. Nu au fost prevăzute clauze de vreme rea, termenul trebuie respectat indiferent dacă ninge sau plouă mai mult decât ar fi normal", ne-a declarat viceprimarul Alexandru Dănăilă. Întrebat ce prevede contractul pentru depăşirea termenelor finale, viceprimarul a precizat că este stipulată o penalizare de 0,067% din valoarea lucrărilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obiectivelor. Din câte se pare, această clauză contractuală nu prea este luată în serios de constructor, ceea ce ar putea însemna că penalităţile preconizate nu se anunţă atât de mari încât să îi afecteze situaţia financiară.
În contract se mai prevede, însă, şi că nerespectarea obligaţiilor asumate dă dreptul părţii lezate de a considera contractul reziliat de drept şi de a pretinde daune-interese. Departamentul Juridic al Primăriei ar putea analiza, aşadar, dacă nu cumva tărăgănarea lucrărilor, pe nervii şoferilor care trebuie să circule de atâta timp pe un carosabil plin de gropi, ar putea reprezenta o flagrantă nerespectare a obligaţiilor asumate de constructor.

Valoarea contractului şi ce lucrări s-au executat până acum

După cum v-am mai informat, atât Şoseaua Buzăului cât şi Calea Călăraşilor au fost programate pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, pe tronsoanele cuprinse între Bariera Călăraşilor şi Şoseaua de Centură. Reabilitarea constă, în principal, în refacerea covorului asfaltic, înlocuirea bordurilor şi ridicarea la cotă a canalizărilor şi gurilor de scurgere, pe o lungime de 2,9 km pentru Calea Călăraşilor şi cam tot la fel pentru Şoseaua Buzăului. Investiţia pentru Şoseaua Buzăului va fi de 4,388 milioane lei (fără TVA), în timp ce pentru Calea Călăraşilor bugetul este un pic mai mare, deoarece aici este prevăzută şi realizarea celor trei sensuri giratorii menţionate mai sus - 5,3 milioane lei, preţul final de adjudecare fiind 5,267 milioane lei, fără TVA. Investiţia este acoperită în proporţie de 75% cu bani de la bugetul de stat, alocaţi prin Ordonanţa nr. 28, celebra "Ordonanţă a lui Dragnea", şi 25% de la bugetul local.
Cele două contracte de lucrări, inclusiv partea de consultanţă, au fost câştigate în urma selecţiei de oferte de către "Tancrad" şi "Add Global Design" din Galaţi având subcontractant "Tancrad Construct" din Brăila, practic o subsidiară a grupului de firme patronat de familia Stăncic, din Galaţi.
Concret, lucrările de reabilitare ale celor două importante artere rutiere din municipiu constau în "raşchetarea" în profunzime a actualului strat de asfalt şi turnarea unuia nou, precum şi în schimbarea bordurilor.
Până în prezent, s-a finalizat doar înlocuirea bordurilor, atât pe Calea Călăraşilor cât şi pe Şos. Buzăului. De asemenea, pe Calea Călăraşilor a fost asfaltată, în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, porţiunea cuprinsă între benzinăria Luk Oil şi zona Ciocârlia, iar pe Şos. Buzăului s-au finalizat lucrările, tot în perioada noiembrie - decembrie 2014, pe tronsonul cuprins între Str. Chişinău şi Şoseaua de Centură.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro