Mergi la conţinutul principal

Șantiere trezite la viață în Brăila: se lucrează intens inclusiv pe timp de ploaie

* în Chercea era forfotă mare pe șantier, inclusiv joi, când a plouat aproape toată ziua * la fel și pe Calea Galați...

 

 

 

Incontestabil, majoritatea străzilor din Chercea au ieşit treptat din băltoace, după proiectele de asfaltare de pe vremea primarilor Lungu și Cibu, dar și datorită noului proiect, început anul trecut de administrația Dragomir, care deja începe să își arate roadele pe câteva străzi aflate deja în stadiul de asfaltare. Alte străzi incluse în acest proiect încă se află în faza pregătirii stratului de fundație, asfaltarea propriu-zisă fiind întârziată de necesarele lucrări de punere la punct a rețelelor subterane de gaze, apă sau canalizare. Mai e, așadar, de lucru în Chercea, iar muncitorii firmei care se ocupă de acest contract, Micatis, pare că și-au găsit ritmul în ultima perioadă. Inclusiv joi, 21 martie, când afară ploua torenţial şi fără oprire, constructorii îi dădeau zor cu utilajele specifice. Asta după ce luni şi ani de zile, unele  străzi (chiar în zona Căminului Cultural, au fost la stadiul de groapă, cu apă şi noroi. “Noi am avut strada ba plină de praf, ba cu apa de două-trei palme. Salvările abia pătrundeau prin noroi şi noroc că nu a luat foc vreo casă, că pompierii nu puteau intra”, ne-a declarat un locatar din apropierea  bisericii Sf. Filofteia. Minune însă: iată că deja s-a trecut la aşternerea straturilor de piatră din fundația străzii, urmând să se treacă ulterior la asfaltare.

După cum vă informam într-un articol publicat recent de cotidianul nostru, și pe Calea Galați s-a mărit vizibil ritmul de lucru. Inclusiv joi, acolo se lucra de zor sub răpăiala ploii. Rămânem cu speranţa că nu se va da rabat la calitate...

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro